rasul
carnivore mari
largi carnivores
 
rasul
lup urs ras   BLOG ECHIPA GALERIE FOTO GALERIE VIDEO VOLUNTARIAT CONTACT  
rasul
lupul
rasul
rasul
rasul
rasul
 
rasul       rasul
 
   TAXONOMIA SPECIEI
Exista cateva controverse la nivel specific si generic. Multi autori includ rasul in genul Felis (subgenul Lynx – Corbert, 1978) desi altii considera Lynx un gen separat (Honaki et al., 1982; Werdelin, 1981). Rasul a fost, de obicei, considerat monospecific: Felis lynx sau Lynx lynx, desi ambele populatii arctice si iberice sunt tratate ca specii separate. CITES recunoaste trei specii ca Felis, incluzand populatiile euroasiatice de ras, exceptand zona Iberica.
Rasul euroasiatic (Lynx lynx) este reprezentantul cel mai mare al genului, avand dimensiunea corpului de doua ori mai mare decat cea a celorlalte specii de ras: rasul canadian (Lynx canadensis) si bobcatul (Lynx rufus), din America de Nord precum si rasul iberic (Lynx pardinus) din Peninsula Iberica.

   AREALUL SPECIEI SI EFECTIVELE
Distributia speciei se intinde pe intreaga suprafata a padurii de taiga, din Scandinavia pana in estul Siberiei, acoperind padurea montana din Europa (odinioara raspandita in toata zona, acum limitata la Balcani si Carpati), Caucaz, Asia Mica, Kopet dag si estul Manciuriei, Kansu si sud-estul Tibetului; insula Sacalin si probabil Sardinia.
   In Romania atinge cea mai mare densitate din intregul sau areal. Partea nordica a arealului sau este ocupata de specia Lynx lynx, iar cea sudica de Lynx pardina.
   In secolul XIX rasul a fost exterminat din multe zone europene. De exemplu in Elvetia acesta a disparut ca urmare persecutiei directe din partea omului si a sensibilitatii rasului fata de distrugerea habitatului (defrisari). Dupa anul 1971, rasul a fost reintrodus in Muntii Jura si Alpi iar pana a mijlocul anilor 80 aceste populatii s-au raspandit rapid, apoi au stagnat desi nu fusesera acoperite toate habitatele favorabile lor.
   Efectivul acestei specii se ridica pe la mijlocul anilor 80 la cca. 800 exemplare, cu o densitate de un individ la 3000-4000 ha, ca mai apoi sa creasca la 2400 ha. In aceasta perioada a crescut si traficul de animale si piei; intre 1980-1984 numarul de piei comercializate era de 2000 pe an, ca in 1985 sa totalizeze peste 12000.
   Principalele tari surse erau China si URSS, unde marimea populatiilor de rasi nu era cunoscuta dar probabil se ridica la un numar destul de mare, dat fiind numarul de piei comercializate.

Biologia rasului
   Este un mamifer de talie mijlocie, bine proportionat, indesat, cu picioarele din spate puternice adaptate pentru salturi. Masculii au lungimi cuprinse intre 104-174cm, coada atingand 12-24cm, femelele fiind in medie cu cca. 20cm mai scurte. Inaltimea la umar este de 45-86cm si greutatea de 12-40 kg.
    Blana, cu exceptia abdomenului care este alb-galbui, este galben-roscata, cu pete ruginii de la inchis spre negru, mai mult sau mai putin evidentiate. Urechile sunt terminate cu smocuri de peri lungi si negri, parul mai lung de pe maxilarul inferior atarnand in forma de favoriti, iar coada avand varful negru. Varsta (experienta) femelei a fost corelata cu stabilitatea microclimatului vizuinii si gradul de adapost impotriva vremii. Cu cat este mai in varsta mama, cu atat este mai bun gradul de acoperire in interiorul adapostului, iar cu cat gradul de acoperire a adapostului (vizuinii) este mai mare, cu atat sansele de supravietuire a puilor pe durata primaverii cresc.
    De asemenea sansele lor sporesc in functie de cat de uscat este adapostul in care se dezvolta. Acestia sunt principalii factori importanti pentru supravietuirea rasilor tineri in primul lor an de viata. Insa, spre surprinderea cercetatorilor, s-a observat ca supravietuirea puilor nu este corelata cu varsta mamei.
   Mamiferele mari sunt caracterizate in general de o mortalitate scazuta in cazul adultilor (speranta de viata ridicata) si gradul relativ ridicat de mortalitate in randul juvenililor. Majoritatea cazurilor de mortalitate naturala au avut loc pe durata iernii (mijlocul iernii). De asemenea au fost inregistrate cazuri de canibalism.
   Gradul mic de supravietuire a puilor de ras poate avea drept cauza scaderea unei anumit categorii de prada consumata frecvent si din cauza iernilor cu temperaturi sub zero grade mentinute o perioada mai mare de timp. In lipsa hranei suficiente, mama puilor poate muri sau isi poate abandona puii. De asemenea tinerii pot muri din cauza bolilor capatate in urma absentei unor conditii favorabile de crestere, epidemiilor intalnite la pisici sau a ocluziei intestinale.
   Rasul, fiind un pradator de padure, este sensibil la defrisari, pierzand o buna parte a habitatului sau din cauza inlaturarii acesteia in scopul crearii terenurilor pentru agricultura, constructii si extragerea carburantului, fiind in
acelasi timp vanat ca pradator care produce pagube si pentru blana (comertul international este semnificativ in unele tari insa nu poate fi controlat cu succes, existand rapoarte cu descrieri diferite ale comertului).
   Durata de viata este cca.18 ani.
   Ecologie    Este un animal solitar, formandu-si perechea doar pentru o perioada scurta de timp, pe durata imperecherii. Este un animal teritorial, foarte discret, in mare masura nocturn si poate fi vazut destul de rar. Activitatea cea mai intensa o desfasoara dimineata devreme si seara tarziu, rar fiind observat ziua in amiaza mare.
   Utilizarea habitatului
   Rasul este un pradator de padure avand preferinte pentru zonele cu arbori batrani, bine impadurite, cuprinzand arbusti desi, fiind cunoscut faptul ca poate coloniza o varietate de alte tipuri de habitate.
   Domeniile rasilor nu au fost utilizate omogen, insa au fost observate arii formate din zone centrale de utilizare (zone utilizate intens). Folosirea spatiului din interiorul domeniului propriu poate fi influentata de trasaturile habitatului si de interactiunile sociale dintre rasi. De asemenea, s-au observat cazuri frecvente de suprapuneri spatiale ale domeniilor proprii apartinand rasilor de sexe diferite, sau intre femele inrudite.
   Nu s-au observat diferente in ceea ce priveste dimensiunile domeniului folosit de catre femelele si masculii de ras. Insa deplasarile zilnice sugereaza faptul ca femelele utilizeaza habitatul mai intens decat masculii, pe durata intregului sezon.

Teritoriul
   Intinderea teritoriului poate fi cuprinsa intre 1000ha si 10 000ha, in cazuri speciale pana la 20 000ha, variind in functie de abundenta prazii si tipul de habitat. Studiile telemetrice realizate in M-tii Alpi indica faptul ca teritoriile pot fi cu mult mai mari, ajungand pana la 100 000ha (Haller si Bretenmoser, 1987).
   In M-tii Carpati din estul Europei exemplare de ras au fost vazute la altitudini cuprinse intre 150-2000m, zona cuprinsa intre 700-1100m fiind cea optima. In zona desertului Gobi (Altai) acestia nu au fost gasiti la o altitudine mult mai mare (1800m).

   Oricum, in Tibet, nordul Indiei si Pakistan s-a raportat migrarea rasilor pe perioada verii catre pante alpine aflate la altitudini mai mari (4500m).
   Descarca articol despre monitorizarea unei femele de ras in Muntii Vrancei.

   Caracteristicile vizuinilor
   Din punct de vedere al structurii, acestea sunt inchise, ofera un bun refugiu, au putine intrari si masoara 1m2. Majoritatea vizuinilor au fost localizate in paduri mixte, cu spatiu relativ deschis, permitand o vizibilitate de 10 pana la 20m. Contrar asteptarilor, vizuina natala si cea materna au fost expuse in mod constant perturbarilor din partea omului si au fost asezate pe un teren mai mult sau mai putin periculos. Cele doua tipuri de vizuini difera in mod clar. In timp ce puii au fost mai bine ascunsi in vizuini natale, acestea neavand in cele mai multe cazuri o structura deschisa, vizuinile materne erau mai deschise insa erau inconjurate de ascunzatori. Mai pot sa difere si din punct de vedere al pozitionarii, astfel ca vizuinile din muntii Jura sunt situate la altitudini mai joase, pe teren plat; in plus ele au fost localizate la o distanta mai mare de asezari si granite de padure si mai aproape de drumuri, spre deosebire de vizuinile aflate in Alpi.
   Vizuinile sunt alese astfel incat sa asigure o buna camuflare; in timp ce camuflajul pare sa nu fie important in vizuina natala, in cazul a peste doua treimi din vizuinile materne, gradul de camuflaj era ridicat. Acest lucru poate fi explicat prin faptul ca, in vizuinile materne puii se afla in continua miscare, asigurarea unui ascunzis in peisajul natural fiind foarte importanta. Pe de alta parte, culoarea in sine pare sa nu aiba importanta; majoritatea acestora au culoare maro.
   In timp ce vizuinile materne au aceeasi luminozitate inauntrul si in fata lor, cele natale sunt in cele mai multe cazuri intunecoase. Oricum, diferentele dintre cele doua tipuri de vizuini nu sunt semnificative, dar exista totusi anumite tendinte. Diferentele de luminozitate au fost asociate cu structura padurii; cu cat este mai deschisa padurea, cu atat mai intunecate sunt vizuinile in interior.
   Pentru a recunoaste potentialul pericol din timp, mama trebuia sa se bazeze pe vizibilitatea oferita de o terasa aflata in fata vizuinii. Mai mult de jumatate din vizuini poseda un astfel de loc de odihna, mai ales cele natale, unde trei sferturi au o terasa. In zonele inalte, ambele tipuri de vizuini ofera o vizibilitate de 5m iar vizibilitatea din zonele joase este de 20m (23m v. natala, 19m v. materna).
   Principalii factori care conduc la o buna protectie impotriva pradatorilor sunt structura padurii corelate cu vizibilitatea si panta. Pantele pot fi cuprinse intre 25-450; cu cat mai abrupta este panta, cu atat mai sigur este adapostul insa cu pretul reducerii vizibilitatii.
    Distanta principala de la vizuina natala pana la proxima asezare permanenta a altui ras este de aproximativ 560 m iar in cazul vizuinii materne de 540m.
   In general vizuinile natale sunt situate mai aproape de surse de apa decat vizuinile materne; distanta intre sursa de apa si vizuina natala este de 385m (la o intindere a domeniului de 2486m) si intre sursa de apa si vizuina materna, de 628m (intinderea domeniului 2640m).

   Selectia topografica
   Rasii isi extind domeniul lor de utilizare pe timp de iarna si il micsoreaza in timpul verii (datorita abundentei de hrana). De asemenea, ei evita sau nu selecteaza altitudinile mari, prefera sau nu evita altitudinile medii iar in cazul altitudinilor scazute, desi nu le-au evitat pe durata iernii, totusi unele exemplare le-au evitat pe perioada verii. Preferintele femelelor si masculilor in ceea ce priveste utilizarea sezoniera a altitudinilor nu a fost diferita.
   Majoritatea rasilor evita sau nu selecteaza pante abrupte mai mari de 40% si prefera sau nu evita pante de la moderat spre usoare intre 40-20%. Cele mai utilizate pante sunt cele cu inclinare intre 4-9%. Insa in zone precum NV Alpilor rasii pot alege ca loc pentru vizuini, pantele abrupte.
   Selectia pozitiei sau asezarii difera intre exemplarele de ras.
   De asemenea rasii pot traversa un drum sau o autostrada, acest lucru influentand comportamentul lor in selectarea domeniului lor, drumul fiind privit ca o trasatura naturala dominanta, observandu-se ca existenta unei sosele poate influenta deplasarea rasilor in functie de accesibilitatea drumului, volumul traficului si probabil de sexul animalului si statutul reproductiv. De obicei rasii aleg ca domenii areale cu densitati scazute ale drumurilor.
   Rasii manifesta selectii variabile pentru atributele topografice, care pot fi relationate cu conditiile de habitat, umane si de zapada. Evitarea altitudinilor mari si a pantelor abrupte, poate fi cauzata de asocierile de habitate nepotrivite si a costurilor energetice ridicate necesare pentru a putea ajunge intr-o arie cu conditii favorabile. Desi rasii folosesc altitudini mai mari decat canidele (lupii) pe perioada iernii, ei pot alege altitudini mai joase pentru domeniul propriu, daca conditiile de habitat sunt nepotrivite pentru rasi. Pe durata verii rasii pot minimiza competitia cu canidele prin utilizarea altitudinilor mai mari si pante mai abrupte. De exemplu habitatele deschise asociate cu altitudini mari contin specii prada aditionale care nu sunt disponibile pe durata iernii iar conditiile de zapada pot creste costul energetic necesar efectuarii deplasarilor la altitudini si mai mari pentru obtinerea prazii.

   Marcarea teritoriului
   Comportamentul marcarii prin urina a rasului european este similar celui intalnit la tigru (Panthera tigris), ghepard (Acinonyx jubatus) si pisica domestica. Un ras este capabil sa identifice, prin intermediul urinei lasate de un animal din aceeasi specie, sexul si varsta acestuia. Marcheaza in special copacii si radacinile aflate la suprafata sau cele provenite de la copaci rasturnati, arbustii.
   Masculii de ras aplica urina pe obiecte verticale (la o inaltime de 15 cm), in timp ce femelele o aplica pe suprafete orizontale. Aceste trasaturi ale comportamentului fac posibila distingerea sexului animalelor urmarite in teren, luandu-se in calcul inaltimea semnelor lasate de acestea. Rata marcarilor cu urina la rasul european este influentata de numerosi factori, astfel o rata scazuta a marcarilor in timpul cautarii prazii este caracteristica indivizilor flamanzi. Dupa o vanatoare de success, animalele marcheaza obiectele aproape de 5 ori mai frecvent decat atunci cand sunt in cautarea prazii. Insa, in perioada de urmarire a prazii situatia este diferita: de exemplu un mascul de ras a urmarit un iepure, pe o distanta de 3,5 km, fara sa lase in acest timp nici o urma de urina. Un alt mascul care a trecut dintr-o padure in alta, a facut 8,6 marcari cu urina pe un kilometru. Media urinarii unui exemplar de ras este de 8,1 marcari cu urina pe zi sau 12,3 marcari la 10 km.
   Rata urinarii variaza cu tipul de habitat. In partea centrala a domeniului propriu, rasii isi lasa urina mult mai frecvent pe marginea acestei parti, prin aceasta observandu-se ca marcajele se fac mai intens la granitele dintre domenii. In natura rasii isi lasa urina pe anumite linii directoare, fapt care faciliteaza depistarea directiei de deplasare a acestora de catre alti indivizi. Rata marcarilor cu urina din pozitie ridicata de catre masculi, creste substantial la sfarsitul perioadei de rut in februarie-martie, din necesitatea de fi reperati de catre alti rasi.
   Frecventa mai ridicata de urinare nu pare sa aiba legatura cu specificul metabolismului in ceea ce priveste cantitatea de apa ci este relationata cu hrana. Rasii aflati in captivitate intr-o cusca destinata hranirii acestora, au urinat odata pe zi iar cei care nu au primit hrana 1-3 zile au urinat abia dupa 3-6 zile.
   Pe timpul iernii, semnalele de miros lasate pe diferite obiecte persista considerabil mai mult decat in perioada verii. Omul este capabil sa detecteze mirosul provenit de la urina de ras, dupa o luna de cand aceasta a fost lasata, deoarece componentele chimice ale urinei se descompun intr-un ritm mai lent la temperaturi negative.
   Marcarea teritoriului la pui apare dupa varsta de 9-12 luni si cand acestia trec de la comportamentul de viata in familie la modul de viata independent.

   Nasterea si cresterea puilor
   Nasterea in randul mamiferelor mari este deseori un eveniment rar, in ciuda faptului ca felinele au un numar relativ mare de progenituri in comparatie cu alte mamifere, totusi, doar cativa supravietuiesc primului an de viata. Femelele de ras ating maturitatea sexuala la varsta de 21 de luni. Varsta mamei nu are o  influenta directa in supravietuirea puilor. Imperecherea are loc in martie-aprilie.
   Dupa o gestatie de aproximativ 68-72 zile femela de ras da nastere la 1-4 pisoi, la sfarsitul lunii mai. Puii se nasc cu ochii inchisi si detin un sistem locomotor si termoregulator slab. Din acest motiv ei depind de un numar de factori ai mediului, in prima instanta de comportamentul mamei. Dupa doua saptamani, li se deschid ochii si incepe sa li se dezvolte controlul  termoreglarii. Pe masura ce se dezvolta actiunile motoare si ale simturilor, puii (care au aproximativ 26 zile) incep sa exploreze zona inconjuratoare viziunii. Din momentul in care puiul iese din zona protectiva a cuibului, este intr-o postura foarte vulnerabila. Nefiind familiarizat cu imprejurimile, este in pericol sa ramana departe de cuib si sa se piarda. Sau, in cazul in care vizuina este situata intr-o zona cu potential crescut de periculozitate, va exista pericolul ca puii sa cada si sa se raneasca. Ei sunt inca relativ mici si slabi, de aceea sunt cu siguranta in pericol sa fie atacati de pradatori.
   Cresterea puilor implica trei stagii:
  • perioada lactatiei, recunoscuta ca fiind , din punct de vedere energetic, cea mai costisitoare componenta a reproducerii la mamifere;
  • perioada nutritiei mixte, pe durata careia juvenilii incep sa manance hrana tare dar continua sa consume in acelasi timp lapte;
  • perioada intarcatului, in care tanarul invata cum sa-si procure singuri hrana si dupa care devin pe deplin independenti.
     Pentru o fatare optima, rasul necesita o diversitate a conditiilor forestiere. Aceste mozaicuri forestiere trebuie sa includa paduri tinere, care sunt necesare vanatorii; dar este nevoie sa includa paduri mature, care sunt folosite pentru instalarea vizuinilor. Padurile trebuie sa fie indeajuns de largi pentru a putea oferi acoperire optima necesara vanatorii, ca si pentru schimbarea pozitiei vizuinii. Un domeniu propriu fix al rasilor permite acestora utilizarea exclusiva a resurselor stiute deja (acoperirea cu arbori, pozitiile vizuinilor si prada suficienta) astfel incat sa asigure  nasterea si cresterea cu succes a puilor.    In ciuda faptului ca rasii, in comparatie cu alte mamifere mari pot concepe un numar relativ mare de progenituri, doar cativa supravietuiesc in primele luni de viata, mortalitatea in randul puilor fiind ridicata ( la varsta de 3-4 luni dupa nastere). Numai 50% supravietuiesc dupa primul an de viata
    Mama isi creste puii de una singura. Insa a fost observata  prezenta mai accentuata a masculului in preajma locului zonei centrale a domeniului propriu apartinand mamei puilor, pentru a proteja puii si resursele impotriva altor rasi, dar acesta a evitat zona centrala pentru a nu periclita succesul femelei la vanatoare. Juvenilii aflati in toate stagiile de dezvoltate arata o preferinta speciala pentru substraturi ale cuibului moi si uscate. Pe perioada verii cuiburile trebuie sa asigure o temperatura scazuta in interior (din cauza incapacitatii puilor de a-si asigura termoreglarea), preferabile fiind cele asezate direct pe roca. Astfel, puii trebuie feriti de expunerea directa la radiatiile solare si nu trebuie expusi  precipitatiilor si umezelii.

   Alimentatie si pradatorism
   Prada de baza este alcatuita din ungulate mici, rasii utilizand iepurii ca principala hrana numai in zonele unde nu exista specii disponibile din aceasta categorie de ungulate (situatia din estul Finlandei). Dintre ungulatele mici, capriorul (Capreolus capreolus) joaca un rol semnificativ in dieta rasului, in general constituind 50 pana la 99 procente de biomasa consumata. De asemenea capra neagra (Rupicapra rupicapra) este considerata prada favorita acolo unde densitatea prazii este ridicata. In Romania hrana de baza este constituita din exemplare de capra neagra si caprior.
   Ungulatele mari sunt folosite mai rar drept prada, insa datorita cantitatii mari de hrana pe care o reprezinta, acestea se regasesc in biomasa consumata de rasi. In comparatie cu caprioara pentru care se pare cu nu se face o selectie in functie de varsta sau sex, in cazul ungulatelor mari (cerbii) rasii prefera sa vaneze exemplare juvenile si femele. In fiecare caz de caprior doborat de ras, exemplarul era aproape intotdeauna ied si femela, fiind in general bolnav sau ranit. In mod similar, elanii si mistretii vanati de catre ras au fost juvenili sau slabi. Totusi in 1993 au fost raportate cazuri in care un ras a vanat un mistret matur, fiind observate si cazuri de doborare a exemplarelor de cerb.
   A treia categorie de prada pentru rasul european o constituie lagomorfele: iepurele (Lepus europaeus), mai ales in regiunile nordice unde importanta ungulatelor scade, ajungand pana la 81 procente in dieta pe timp de iarna.
   Printre alte specii prada se numara diferite specii de pasari: cocosul salbatic (Tetrao urogallus) si cocosul de munte (Lyrus tetrix, Tetrastes bonasia) care constituie o categorie importanta de hrana in regiunile montane si cele cu paduri boreale, insa rolul acestora in dieta rasului pare sa fie nesemnificativa data fiind raritatea lor in alte regiuni. Resturi de rozatoare si insectivore sunt frecvent intalnite in excrementele provenite de la rasi, insa aportul lor in consumul de biomasa este redus, ca rezultat al masei corporale scazute a acestora. Pradatori mici ca vulpea (Vulpes vulpes), ratonul (Nyctereutes procyonoides), bursucul (Meles meles) sau jderul (Martes martes) sunt vanati sporadic de catre ras. Iar animale domestice ca oi, porci, caini si pisici au fost foarte rar vanate, excluzandu- se orice posibilitate a aparitiei vreunui conflict om-ras.
   Preferinta rasului pentru ungulatele mici este vizibila in multe zone de distributie ale acestuia, fiind oferite o serie de explicatii in acest sens:
  • Dimensiunea mica a rasului si stilul solitar de a vana;
  • Evitarea competitiei cu alti pradatori;
  • Evitarea presiunii exercitate de vanatorii de hoituri
    Dimensiunea relativ mica a rasului (intre 12-37 kg) face din ungulatele mici prada optima. Mai mult decat atat, lupii, care au o greutate dubla in comparatie cu rasii, vanand in haite sunt capabili sa doboare animale mari de pana la 600 kg. In schimb strategia de a vana solitar a rasului ii reduce sansele de a avea un atac incununat de succes asupra unei prazi de dimensiuni mari. De aceea este indoielnica reusita lui in a vana animale mari ca de exemplu cerbi. Insa atacuri reusite asupra unei prazi mari au fost observate.
   Dependenta rasului de ungulatele mici nu este atat de stricta precum pare. Relatiile prada-pradator sunt mult mai complexe intrucat nu doar dimensiunea corpului la ras defineste marimea potentialei victime ci si dimensiunea prazii influenteaza greutatea corpului rasului. Cautarea hranei printre ungulatele mari duce la cresterea in greutate a pradatorului ca urmare a procesului evolutiv de adaptare la tipul de hrana, la fel ca si dobandirea unor conditii fizice mai bune. Acest lucru poate fi exemplificat foarte bine prin compararea dimensiunilor si compozitiei dietei la rasi aflati in diferite regiuni ale Europei.
   Competitia cu lupii poate fi un important factor care influenteaza pozitia rasului in lantul trofic, de cand arealele lor de obtinere a prazii au inceput sa se suprapuna in mod extensiv. De asemenea semnificativa este si competitia pentru hrana dintre ras si vulpe. Pornind de aici, pentru a evita competitia pe de-o parte cu lupii, care se hranesc in principal cu ungulate mari iar pe de alta parte cu vulpile, a caror hrana de baza o constituie rozatoarele si iepurii, strategia optima de hranire a rasilor a fost sa aleaga ungulatele mici. Ipoteza care sta la baza faptului ca rasii aleg ungulatele mici, ca rezultat al competitiei cu lupii este in parte sustinuta de constatarea ca rasii tind sa ucida mai des ungulatele mari in Austria si Norvegia unde nu exista populatii consacrate de lupi. Insa, de exemplu in Republica Ceha, unde exista populatii de rasi apartinand unor exemplare reintroduse, acestea tind sa isi mentina tipul de hrana pe care l-au consumat in habitatul lor initial.
   Presiunea exercitata de mancatorii de hoituri si anume corbii (Corvus corax), vulpea, mistretul sau ursul, ar trebui considerata ca un motiv semnificativ pentru preferinta rasului in ceea ce priveste ungulatele mici, deoarece rasul nu este apt sa-si utilizeze prada in mod eficient. Intrucat media consumului unui ras este de 2 kg carne /zi iar consumul maxim de carne proaspat vanata poate ajunge doar la 3 – 3,5 kg, chiar in cazul unui grup de 4 rasi (femela adult cu trei pui), majoritatea prazii poate fi mancata de hoitari. Din acest motiv doborarea unei prazi de 100 kg (cerb) in locul uneia de 20 kg (caprior) nu reprezinta un beneficiu prea mare pentru ras, avand in vedere cererea unui consum energetic mult mai mare.
   In ciuda preferintei evidente a rasului pentru ungulatele mici, importanta acestui fapt este uneori supraestimata. Rasii nu selecteaza neaparat speciile de ungulate mici disponibile, asa cum unii autori sugereaza, insa, oarecum,  sunt mai mult preferati capriorii, asa cum, in mod similar cerbii sunt preferati dintre ungulatele mari. Preferinta rasului pentru majoritatea speciilor prada comune poate fi un efect clasic al conditiilor impuse de prada care sunt cel mai frecvent intalnite.
 
rasul
 
carnivore mari Baza de date GIS carnivore mari Metode de conservare a ursului brun carnivore mari Planuri de management
carnivore mari Metode de evaluare optima a populatiei de urs brun carnivore mari Protejarea barlogurilor in timpul hibernarii carnivore mari Garduri Electrice
carnivore mari RAT - echipa de evaluare a riscului carnivore mari Promovarea siturilor de interes comunitar carnivore mari Unitatea de Interventie
carnivore mari ARMU - unitatea mobila de salvare a animalelor salbatice carnivore mari Promovarea produselor traditionale in siturile natura 2000 carnivore mari Monitorizare carnivore mari & prada
carnivore mari Reducerea mortalitatii juvenile si monitorizarea barlogurilor carnivore mari Prevenirea braconajului carnivore mari Natura 2000
carnivore mari Sisteme de reducere a pagubelor produse de ursi carnivore mari   carnivore mari  
carnivore mari Analiza fragmentarii carnivore mari   carnivore mari  
carnivore mari Muntii Vrancei carnivore mari   carnivore mari  
  Proiect 2002 - 2005   Proiect 2005 - 2009   Proiect 2010 - 2013
carnivore mari Despre proiect carnivore mari Scop si obiective carnivore mari Scop
carnivore mari Produse si rapoarte carnivore mari Rapoarte si produse carnivore mari Obiective
carnivore mari Muntii Vrancei carnivore mari Actiuni management carnivore mari Actiuni
carnivore mari Voluntariat carnivore mari Campanie educationala carnivore mari Arealul proiectului
     English Version      English Version      English Version
carnivore mari Lupul biodiversitate.ro - lupul
carnivore mari Ursul  
carnivore mari Rasul  
  Bookmark and Share free counters